Spectacol teatral de exceptie

Spectacol teatral de exceptie

spectacol teatru

In data de 29 octombrie 2014, la Centrul Cultural Reduta a avut loc un spectacol teatral de excepţie. Beneficiarii Fundaţiei Rafael şi deţinuţii de la Penitenciarul Codlea au fost aplaudaţi la scenă deschisă de cei peste 200 de spectatori care au umplut sala instituţiei de cultură braşovene.

Conceput ca un dialog artistic şi ca o interacţiune socială între persoanele cu risc de marginalizare şi publicul responsabil, spectacolul le-a oferit celor prezenţi două piese de teatru: “Pur şi simplu…”, sub coordonarea Alinei Rădulescu, asistent social la Fundaţia Rafael şi “Colonelul şi păsările”, în regia lui Gabriel Costea, actor la Teatrul Dramatic “Sică Alexandrescu” Braşov.

Bucuria cu care întregul spectacol a fost dăruit de actorii amatori şi primit de public este un semn îmbucurător că în comunitatea braşoveană există deschidere faţă de problematica integrării sociale şi faţă de dificultăţile cu care se confruntă persoanele cu risc de marginalizare.

blogger, consilier în Fundația Rafael și Social Media Strategist în Plantăm fapte bune în România, alerg împotriva cancerului pe 36fit.com!