Sesiune de formare  pentru profesorii de gimnaziu și liceu din Brașov

Sesiune de formare pentru profesorii de gimnaziu și liceu din Brașov

CinEd, inițiativa europeană de educație cinematografică pentru tineri, începe anul 2 de activitate în România cu o serie de sesiuni de formare adresate facilitatorilor educaționali. În 2016, pentru gimnaziu și liceu, Societatea Culturală NexT a organizat în cadrul programului CinEd training-uri pentru 211 cadre didactice și bibliotecari publici din 6 orașe, precum și proiecții gratuite pentru tineri, în 14 localități din țară. La activități au participat peste 1300 de elevi, din clasele V – XII, care au descoperit diversitatea cinemaului european și s-au familiarizat cu filmul de artă și limbajul cinematografic.

Formările și proiecțiile CinEd organizate de Societate Culturală NexT au fost însoțite în 2016 de invitați speciali, critici de film precum Andrei Gorzo, Ileana Bîrsan și Gabriela Filippi. Aceștia au facilitat analiza filmelor propuse, precum și dialogurile cu elevii, cadrele didactice și bibliotecarii.

CinEd – European Cinema Education for Youth este o inițiativă ambițioasă de cooperare europeană, care a debutat anul trecut prin efortul comun al mai multor organizații culturale din 7 state – Franța, Portugalia, Spania, Italia, Bulgaria, Republica Cehă şi România. Începând cu 2017, Finlanda s-a alăturat efortului comun pentru dezvoltarea educaţiei cinematografice în randul tinerilor. În România proiectul este coordonat de Societatea Culturală NexT pentru nivelul gimnazial și liceal.

Pe 24 februarie, în Brașov, de la ora 15:30 la mansarda Casei Baiulescu (B-dul Eroilor, nr. 33) are loc o sesiune de formare adresată profesorilor de gimnaziu și liceu. Participarea este gratuită, iar training-ul va fi condus de criticul de film Gabriela Filippi. Cadrele didactice se pot înscrie până la data de 22 februarie – mail înscrieri: office@kunstadt.ro.

Filmele din catalogul CinEd sunt disponibile într-o varietate de formate ce vor putea fi proiectate în spaţii diverse, inclusiv în săli de clasă sau biblioteci. Platforma online este ușor de folosit de către facilitatorii educaționali care doresc să participe la inițiativă și să organizeze proiecții pentru elevi. Accesul este gratuit atât pentru descărcarea filmelor cât și pentru accesarea materialelor pedagogice.

Activităţile educaţionale pe care le propune programul CinEd ajută la dezvoltarea abilităților elevilor de a analiza, înțelege și interpreta un mesaj audio-vizual, contribuind la formarea unui public activ, precum și la apropierea de cinematografie ca artă și industrie.

Printre orașele în care programul CinEd va ajunge anul acesta se numără București, Brașov, Iași, Râmnicu Vâlcea, Alexandria și Târgoviște.

Programul complet al activităților va fi anunțat curând.

***

Activitățile CinEd din Brașov coordonate de Societatea Culturală NexT se desfășoară în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brașov, Biblioteca Județeană “George Barițiu” și Asociația Culturală KunSTadt.

CinEd este un proiect inițiat de Institutul Francez din Paris, în parteneriat cu Cinemateca Franceză şi implementat în România de Societatea Culturală NexT (pentru nivelul gimnazial și liceal) și de Asociația Culturală Macondo (pentru nivelul primar).

CinEd este un program co-finanţat de programul Europa Creativă/Media al Uniunii Europene.

Cu sprijinul: Centrului Naţional al Cinematografiei din România.

Parteneri: Europa Cinemas, Ambasada Franței în România, Institutul Francez din România, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

***

Pentru informații suplimentare despre activitățile CinEd dedicate profesorilor și elevilor de gimnaziu și liceu, ne puteţi scrie la: cined@nextproject.ro

blogger, consilier în Fundația Rafael și Social Media Strategist în Plantăm fapte bune în România, alerg împotriva cancerului pe 36fit.com!