“Să învăţăm să ne cunoaştem copilul” – ep. 4 – A DOUA COPILĂRIE (3 – 6/7 ani – perioada preşcolară)

“Să învăţăm să ne cunoaştem copilul” – ep. 4 – A DOUA COPILĂRIE (3 – 6/7 ani – perioada preşcolară)

 

Expresia celor “7 ani de acasă”, pe care omul îi are sau nu-i are, reflectă tocmai importanţa pe care această perioadă o are în evoluţia psihică a copilului.  Copilul se integrează tot mai activ în mediul social şi cultural din care face parte asimilând modele de viaţă şi experienţe. Solicitările complexe şi diversificate ale mediului social determină dezvoltarea bazelor personalităţii, dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi a comunicării.
Integrarea copilului în colectivitate devine o condiţie esenţială a stimulării şi folosirii optime a potenţialului său. Grădiniţa devine astfel unul din factorii cheie ai dezvoltării copilului în această perioadă de vârstă.  Copilul se descoperă din ce în ce mai mult pe sine, realizând că nu este identic cu ceilalţi. Tot în această perioadă conştientizează că propriile acţiuni (comportamente) produc anumite reacţii în mediul lui de viaţă sau altfel spus avem de a face cu o primă formă de responsabilitate.  Tot ceea ce face, ce spune se realizează şi se exprimă în atitudini. Copilul se joacă, participă la acţiunile celorlalţi relaţionându-se cu ei. Toate acestea îi creează copilului satisfacţie, bucurii şi trăiri intense pe plan afectiv. Lipsa grijilor, fericirea acestei perioade a condus la denumirea de “vârsta de aur a copilăriei “.
1. Dezvoltarea fizică
Între 3 – 6/7 ani creşterea în înălţime a copilului se face de la aproximativ 92 cm la 116 cm, iar creşterea în greutate este  semnificativă, ceea ce ne determină să spunem că are loc o schimbare importantă în aspectul general a copilului.
Tot acum are loc schimbarea şi dezvoltarea structurii muşchilor (descreşte ponderea ţesutului adipos), pielea devine mai elastică şi mai densă. Procesul de osificare se intensifică (apar mugurii dentiţiei definitive şi se osifică oasele lungi ale sistemului osos). Datorită faptului că nu toate organele şi segmentele corpului se dezvoltă identic copilul are o înfăţişare uşor disproporţionată (de exemplu între 3 şi 4 ani capul este mai mare în raport cu corpul, iar membrele mai scurte în raport cu toracele). Dezvoltarea motricităţii se face în sensul creşterii preciziei mişcărilor (ele sunt mai fine, complexe şi mai sigure) şi dezvoltării echilibrului.
Dezvoltarea structurală a scoarţei cerebrale, în această perioadă, este legată de departajarea zonelor vorbirii şi fixarea dominanţei asimetrice a uneia din cele două emisfere, de obicei stânga pentru dreptaci. Volumul creierului se modifică şi el de la 350 gr, cât are la 3 ani, la 1200gr, spre sfârşitul perioadei. Ca urmare a diferenţierii neuronilor şi sistemului nervos periferic, scoarţa cerebrală dobândeşte un rol de coordonare al întregii activităţi psihice a copilului.
Dezvoltarea explozivă a motricităţii acestei vârste duce la sporirea autonomiei, pe de o parte, dar şi la o dezvoltare psihică superioară vârstei anterioare. Jocurile de mişcare, de construcţie, desenul, modelarea plastilinei sunt activităţi care stau la baza dezvoltării abilităţilor intelectuale, cu alte cuvinte potenţează dezvoltarea cognitivă.
2. Dezvoltarea cognitivă
Gândirea copilului la această vârstă este strâns legată de dezvoltarea senzaţiilor şi percepţiilor. Gândirea copilului începe prin investigaţii practice asupra obiectelor şi fenomenelor din jurul lui, bazându-se în continuare pe actul percepţiei (din acest motiv se spune că la acest moment gândirea copilului este concretă).
Gândirea concretă a copilului se deosebeşte foarte puţin de impresiile sale reale. O dată cu folosirea cuvintelor copilul devine capabil de gândire simbolică. Folosindu-se de cuvinte ca simboluri ale obiectelor, fenomenelor, persoanelor, acţiunilor copilul îşi dezvoltă abilitatea de a înţelege şi de a comunica. El are posibilitatea la această vârstă de a se juca “de-a şcoala”, “de-a mama”, dezvoltând astfel jocul imaginar în care cuvintele înlocuiesc situaţiile concrete.
Piaget afirma că această abilitate a copilului de a se folosi de simboluri nu include abilitatea relaţionării logice (de exemplu un copil la sfârşitul acestei perioade ştie că 3+2=5 dar nu realizează că 5-2 =3) – stadiul preoperaţional al gândirii. Tot acum copilul respectă, prin gândirea sa, principiul conservării cantităţilor, a numărului.
Exemplu dacă punem aceeaşi cantitate de apă în două pahare identice, iar după aceea unul din pahare este schimbat cu unul mai înalt, dar care are acelaşi volum, copilul va răspunde că, în cel mai înalt se află o cantitate mai mare de apă. Dacă copilul este întrebat care şir are mai multe bile el răspunde că în şirul mai lung. La prima situaţie va răspunde corect, dar la a doua va greşii deoarece el îşi conservă numărul.
O altă caracteristică a gândirii este şi caracterul ei egocentric. La această vârstă copilul îşi centrează gândirea asupra propriului ego.
Animismul gândirii, caracteristic acestei vârste, se remarcă prin aceea că tot ce îl înconjoară pe copil este însufleţit. Asemenea lui, animalele şi obiectele pot vorbi, pot râde. Dezvoltarea atenţiei în această perioadă asigură posibilitatea desfăşurării oricărei activităţi, focalizând energia psihică asupra acesteia.
Copilul se poate orienta mai bine în mediul înconjurător, poate cunoaşte mai bine obiectele şi fenomenele. Dezvoltarea atenţiei voluntare este strâns legată de dorinţele şi intenţiile copilului de a finaliza activitatea. Astfel, spre 6-7 ani copilul îşi poate menţine atenţia 40-50 de minute în joc, audiţii, vizionări, activităţi la grădiniţă. Actul cogniţiei este potenţat nu numai de dezvoltarea atenţiei voluntare, ci şi de activitatea de memorare care, la această vârstă, capătă forme intenţionate, voluntare şi logice.
3. Dezvoltarea limbajului
Dacă la 3 ani vocabularul copilului cuprinde între 700/800 şi 1.000 de cuvinte, la 6 ani el ajunge să cunoască 2.600 de cuvinte.
La această vârstă raportul între vocabularul pasiv (cel înţeles) şi cel activ (folosit) se modifică, astfel încât limbajul pasiv se apropie de cel activ ca valoare de comunicare. Dezvoltându-se concomitent cu gândirea, limbajul preşcolarului se îmbogăţeşte foarte mult devenind un instrument activ în relaţionare.
Modul în care se dezvoltă limbajul este puternic influenţat de mediul în care trăieşte copilul, de cât de mult i se vorbeşte, de cât de mult este stimulat să folosească limbajul în comunicare. De aceea la această vârstă se remarcă diferenţe între copii (dacă nu este stimulat corespunzător copilul va vorbi mai târziu). Copilul educat corespunzător îşi însuseşte rapid cuvinte noi, foloseşte activ clişeele verbale ale adulţilor. Foarte hazlii sunt creaţiile verbale la această vârstă. De exemplu – “clonteşte” este ceva rău asemănător babei cloanţa, sau s-a “molit” pentru ceva care s-a înmuiat de la adjectivul moale.
În jurul vârstei de 3 ani vorbirea copilului se caracterizează printr-o expresivitate accentuată, prin bogăţie, varietate, originalitate (utilizarea mijloacelor expresive, melodice ale limbii, ale intonaţiei şi ale mimicii). Vorbirea este încărcată de exclamaţii, repetiţii, pronume demonstrative. Spre vârsta de 6 ani copilul se exprimă prin propoziţii şi fraze tot mai corecte gramatical folosind epitete, comparaţii, verbe, adverbe. Toate au loc concomitent cu dezvoltarea corectitudinii pronunţării.
În această perioadă datorită unor defecte anatomice ale mandibulei (buze de iepure), anomalii ale maxilarului, prezenţa unor vegetaţii adenoide, lipsa dinţilor se observă deficienţe în articularea anumitor cuvinte, sunete, consoane etc. Apar aşa numitele dislalii simple – când este afectat un sunet sau polimorfe – când sunt afectate mai multe sunete. Pe măsură ce copilul creşte, de la caz la caz şi în funcţie de cauza care a provocat dislalia, anumite deficienţe de pronunţie se corectează de la sine. Cele care sunt persistente până la o vârstă mai mare 5-6 ani trebuie remediate cu ajutorul logopedului, specialistul care, prin anumite tehnici, poate corecta aceste defecte.
Alte tulburări ale limbajului sunt cauzate de deficienţe neurologice. Şi în acest caz recuperarea logopedică este necesară. Sunt situaţii în care nedezvoltarea corespunzătoare a limbajului (expresiv – cel vorbit şi receptiv – ceea ce înţelege copilul) apare ca rezultat al unor deficienţe de dezvoltare cum ar fi autismul, ca reacţie la un şoc traumatic, emoţional sau ca expresie a unei întârzieri în dezvoltarea intelectuală a copilului. Copiii stresaţi, frustraţi, abuzaţi emoţional pot prezenta tulburări ale fluxului vorbirii, tulburări cunoscute sub numele de balbisme (logonevrozele). Tulburările de limbaj remarcate de părinţi, educatori care trebuie să intervină apelând la specialişti.
4. Dezvoltarea afectivităţii
La începutul acestei perioade manifestările comportamentale sunt nediferenţiate şi implică stări afective confuze (copilul preşcolar râde şi plânge în acelaşi timp sau râde cu lacrimi pe obraz). După 4 ani emoţiile devenin mai profunde, dispoziţiile mai persistente, stările afective sunt încă legate de ceea ce este mai apropiat în sensul de concret, perceptiv.
Copiii încep să-şi stăpânească emoţiile, încearcă să nu mai plângă atunci când se lovesc. Apare posibilitatea simulării emoţiilor (se dezvoltă mai ales în activitatea de joc). Apariţia sentimentelor şi emoţiilor estetice, intelectuale, morale este o caracteristică a acestei vârste (să te porţi frumos înseamnă să te comporţi corect şi invers). Tot acum copilul poate să aprecieze prin frumos sau urât anumite trăsături ale obiectelor, fenomenelor, persoanelor etc. Observăm că cuvântul condiţionează şi dezvoltarea acestui proces psihic. Prin cuvânt, în cadrul comunicării verbale, copilul îşi poate exprima bucuria, tristeţea, supărarea.
Jocul şi manifestarea personalităţii
La 3 ani jocul este încă legat de obiecte şi de manipularea lor. Interesul copilului pentru adulţi, pentru interrelaţionarea cu ei dă naştere la forme noi ale activităţii ludice. Copilul copiază situaţii şi conduite umane şi le reproduce în jocul cu subiect şi rol, devinind pe rând medic, profesor etc. În multe din aceste jocuri imitaţia ocupă un rol important.
Copilul începe să se joace cu mingea, tricicleta, cu păpuşile, iar între 5 şi 6 ani îşi manifestă interesul pentru colecţii. În joc copilul vine în contact cu ceea ce este nou pentru el (dezvoltarea jocului cu reguli, de-a ascunselea de exemplu). În acest gen de jocuri el se subordonează respectării regulilor jocului şi se relaţionează corespunzător cu ceilalţi copii.
Întreaga perioadă este dominată de dorinţa de joc. Copilul învaţă astfel, să se comporte, capătă informaţii despre lume, despre sine, se bucură sau se întristează când pierde sau se ambiţionează să câştige. Jocul devine un instrument al educaţiei sociale şi morale. În jocul cu subiect şi rol se facilitează receptarea unor aspecte legate de frustrare şi regulile de viaţă socială. Grupul de joacă al copilului devine colectivul de copii de la grădiniţă (este un grup stabil care permite dezvoltarea relaţiilor între copii). Aici el învaţă să se conformeze regulilor şi să-şi armonizeze cerinţele cu cele ale grupului.
În concluzie pentru a se putea integra şi coopera eficient cu cei din jur copilul trebuie să atingă un anumit nivel al socializării în care nu este suficientă numai posedarea calităţii dezvoltării în planul dezvoltării psihice, ci presupune şi o modalitate de percepere şi considerare a calităţilor celor cu care vine în contact. Pe acest fond se formează trăsături de personalitate cum ar fi sensibilitatea, egoismul, încăpăţânarea, aroganţa, altruismul, spiritul de întrajutorare, trăsături care-i diferenţiază atât de mult pe copii, proiectând o anumită tipologie a personalităţii pe care o putem regăsi şi în alte etape de vârstă.
Interacţiunea părinte – copii este complexa la aceasta vârsta. Problema cea mai importanta care se pune este legata de calea cea mai eficienta educaţional în relaţia cu aceştia. Părinţii iubitori care reuşesc să ofere căldura, modele pozitive copiilor, părinţii care se folosesc în procesul educaţional de calităţile copiilor şi nu de defectele lor, cei care nu “strivesc” personalitatea copilului prin autoritate excesivă au copii fericiţi, încrezători în forţele proprii. Prin această atitudine ei reuşesc să aibă o comunicare optimă cu copilul, lucru esenţial în educare. Metodele necorespunzătoare bazate pe autoritate excesivă, pe folosirea pedepsei fizice, pe ignorarea personalităţii copilului determină apariţia comportamentelor agresive, a unei imagini de sine deficitare. Perioada şcolară, care va urma, va dezvolta multe din trăsăturile de personalitate, care s-au format în această perioadă.

Aici poti citi episodul 1  – Aici poti citi episodul 2  –  Aici poti citi episodul 3

blogger, consilier în Fundația Rafael și Social Media Strategist în Plantăm fapte bune în România, alerg împotriva cancerului pe 36fit.com!