“Să învăţăm să ne cunoaştem copilul” – ep. 3 – PRIMA COPILĂRIE (1-3 ani – perioada antepreşcolară)

“Să învăţăm să ne cunoaştem copilul” – ep. 3 – PRIMA COPILĂRIE (1-3 ani – perioada antepreşcolară)

Copilul

Spre deosebire de perioada precedentă copilul (1-3 ani) reuşeşte să se desprindă parţial de adult (mama), devenind astfel o persoană activă în mediul specific existenţei sale.
Copilul porneşte în acest moment cu două achiziţii extrem de importante pentru independenţa sa: dobândirea mersului şi a comunicării verbale.
Între 12 şi 18 luni:

  •  se consolidează mersul
  •  există o mai bună percepere şi adaptare la mediul înconjurător;
  •  copilul devine atras de tot ceea ce vede. Stăpânirea mersului dezvoltă spiritul investigativ, lărgindu-se totodată câmpul de acţiune.

Între 18 şi 28 de luni observăm o dezvoltare accentuată a comunicării şi o modificare a aspectului general a copilului. Unele segmente ale corpului au ritmuri de creştere inegală ceea ce determină modificarea aspectului general. Tot acum are loc osificarea cutiei craniene, a membrelor, dentiţia provizorie devine completă. Se dezvoltă sistemul muscular şi se întăresc ligamentele lucru care facilitează efectuarea mişcărilor intenţionate.
Dezvoltarea creierului continuă. La 1 an el cântăreşte 980 gr., iar la 3 ani 1100 gr. Tot în această perioadă se dezvoltă zonele motorii specifice vorbirii.
1.Dezvoltarea motricităţii
O accentuată dezvoltare o cunosc mişcările implicate în mers, iar spre sfârşitul perioadei cele implicate în motricitatea fină. Copilul îşi perfecţionează mersul independent, poate merge cu spatele, poate urca scările, poată să sară şi să se caţere. Dezvoltarea motricităţii capătă un caracter exploziv deoarece copilul se află într-o permanentă mişcare. Spre sfârşitul perioadei copilul îşi perfecţionează aceste mişcări, mai ales în activitatea de joc. Mişcările mâinii, importante pentru manipularea obiectelor, jucăriilor sunt şi ele într-o permanentă dezvoltare.
 La 1 an
– introduce un obiect în altul (umple o cană cu cuburi la comandă sau în imitaţie)
– poate deschide o cutie
– se poate servi de degete în acţiunea de alimentare alături de linguriţă
– întoarce mai multe foi o dată la o carte.
Între 2 şi 3 ani
– se dezvoltă gestul grafic (trage o linie pe hârtie iar mai târziu poate trage linii verticale şi orizontale şi poate colora)
– construieşte (din cuburi)
Cel mai important aspect legat însă de dezvoltarea motricităţii este jocul sau activitatea ludică. Copilului îi place să se joace cu obiectele dar şi cu adultul. În joc mişcările şi conduita copilului încep să se coreleze, să se subordoneze unor intenţii, ceea ce implică organizarea conduitei. Dacă la începutul acestei perioade jocul este singular, iar durata jocului este scurtă, spre sfârşitul perioadei ajunge la 30 de minute.  Între 2 şi 3 ani încep să apară elemente de cooperare a copilului în joc, cooperare care se consolidează pe măsură ce copilul creşte.
Urmare a acestui fenomen este stabilirea de relaţii între copiii (socializarea prin joc). Relaţiile pe care le pot stabili copiii prin joc pot fi pasive, active (atunci când dă jucăria altui copil, atunci când ajută pe alt copil) sau agresive (copilul loveşte fără motiv, ia cu forţa jucăriile altui copil). Metodele educaţionale sunt cele care trebuie să structureze şi să modeleze comportamentul copilului în vederea asigurării unui echilibru emoţional al acestuia. Jocul rămâne legat de dezvoltarea motorie la această vârstă, dar complexitatea şi organizarea lui sunt strâns legate de dezvoltarea cognitivă pe care o influenţează în mod direct, jocul fiind modul prin care copilul învaţă în această perioadă.
2.Dezvoltarea cognitivă
Gândirea copilului mic (1-3 ani) este elementară şi foarte legată de concret, operând cu reprezentări ale obiectelor şi fenomenelor. Dezvoltarea gândirii este strâns legată de dezvoltarea limbajului. Copilul descoperă că toate obiectele şi fenomenele, însuşirile au un nume. Cuvântul denumeşte un obiect, o persoană o însuşire, iar înţelegerea lui de către copil se face prin perceperea situaţiei. Copilul începe să rostească corect şi inteligibil cuvintele uzuale. Se păstrează însă caracteristica vorbirii copilului mic, care stâlceşte anumite consoane sau inversează anumite silabe în cuvânt.
La începutul perioadei copilul se exprimă în propoziţii scurte care se vor transforma treptat spre 3 ani în fraze. Capacitatea de înţelegere a copilului se lărgeşte foarte mult devansând chiar forma deficitară a cuvântului. În această perioadă copilul îşi verbalizează toate curiozităţile şi de aceea este foarte folosită întrebarea „ce este asta”. Concomitent el îşi verbalizează, dorinţele, intenţiile, voinţele, sentimentele.  În jurul vârstei de 3 ani, copilul atinge o fază superioară de dezvoltare a limbajului, acesta devenind instrument al gândirii. Gândirea utilizează cuvinte şi construcţii verbale pentru a se putea raporta la diversitatea lumii materiale, spirituale, iar pe baza lor copilul începe să înţeleagă şi să diferenţieze realitatea înconjurătoare, să facă distincţia dintre el şi obiecte, dar cu o înţelegere primitivă rezultată din raportarea realităţii la propria persoană.
3. Dezvoltarea emoţional-afectivă
Pe măsură ce înaintează în vârstă conduitele afective ale copilului devin tot mai complexe. În jurul vârstei de 18 luni rezonanţa afectivă creşte copilul fiind mult mai impresionabil. Acum se poate manifesta gelozia în raport cu un alt copil căruia i se acordă atenţie sau faţă de o persoană care se interpune între el şi mamă.
Timiditatea faţă de persoanele străine, simpatia sau antipatia faţă de cele cunoscute sunt atitudini ce se dobândesc în această perioadă. Copilului începe să-i placă gluma, păcăleala, comicul şi poate surâde la complimente.  Atitudinea lui faţă de membrii familiei se modifică apărând anumite atitudini ostile faţă de adult concretizate în negativismul primar. Copilul se opune prin plânsete, ţipete făcând adevărate spectacole. Aceste tendinţe dispar către sfârşitul perioadei deoarece copilul se maturizează, dobândeşte mai multă siguranţă, independenţă, dar şi datorită folosirii unor metode educaţionale adecvate. Ataşamentul afectiv faţă de persoana care îl îngrijeşte capătă acum valenţe noi. Această atitudine afectivă se manifestă selectiv, dar se poate manifesta şi faţă de anumite obiecte.
Anxietatea de separare devine evidentă, copilul reacţionând amplu la separarea de persoana faţă de care manifestă acest ataşament. În această perioadă ataşamentul se exprimă mai ales faţă de mamă, iar la 21-24 de luni poate îmbrăca forme dramatice când  copilul, obişnuit cu prezenţa acesteia, îi descoperă absenţa. Acest lucru devine o problemă mai ales dacă persoana ce o înlocuieşte pe mamă nu are un comportament adecvat problemelor copilului la această vârstă. Legat de acest aspect, abandonul, generează reacţii care pot influenţa negativ dezvoltarea ulterioară a copilului. Cu toate că stările emoţionale sunt intense multe dintre ele sunt fragile şi instabile.
Copilul trece de la o stare la alta, poate avea manifestări violente, zgomotoase, având puţine resurse pentru a-şi controla aceste stări. Sub influenţa adultului, a experienţelor lui relaţionale, a modelelor care i se oferă, aceste comportamente dispar iar dezvoltarea emoţională devine mai stabilă şi mai controlată. Personalitatea copilului se constituie prin apariţia şi dezvoltarea unor elemente bazale ale acesteia în relaţie cu cei din jur şi cu achiziţiile importante de viaţă.
In episodul viitor vom vorbi despre A DOUA COPILĂRIE   (3 – 6/7 ani – perioada preşcolară).

Aici poti citi episodul 1  – Aici poti citi episodul 2

blogger, consilier în Fundația Rafael și Social Media Strategist în Plantăm fapte bune în România, alerg împotriva cancerului pe 36fit.com!