“Să învăţăm să ne cunoaştem copilul” – ep. 2 (PRIMUL AN DE VIAŢĂ  0-12 luni)

“Să învăţăm să ne cunoaştem copilul” – ep. 2 (PRIMUL AN DE VIAŢĂ 0-12 luni)

copilul

1. Dezvoltare fizică generală
Dimensiunile şi greutatea noului născut pot să varieze, dar, statistic, cei mai mulţi dintre ei au între 50 cm – 53 cm şi o greutate cuprinsă între 2, 500Kg şi 3 Kg.
În această perioadă schimbările, transformările prin care trece copilul sunt impresionante, astfel că la sfârşitul primului an copilul îşi triplează greutatea.

Maturizarea şi dezvoltarea creierului începe la nivelul neuronului (celula nervoasă), producându-se mielinizarea lor. Acest proces favorizează transmiterea impulsurilor neuronale mai repede şi mai eficient.
În primele luni cel mai rapid se dezvoltă aria senzorială primară şi aria motorie primară, acestea permiţând copilului să-şi dezvolte simţurile şi mişcările corpului. Aspectele generale ale dezvoltării fizice sunt legate de starea de sănătate generală şi de nutriţie.
Considerăm că problema nutriţiei este importantă în toate etapele de dezvoltare ale copilului dar în această perioadă rolul ei este deosebit de important. La început copiii sunt sugari nu sunt în stare să mănânce hrană solidă. Hrana ideală este laptele mamei care în condiţiile de sănătate şi alimentaţie a acesteia acoperă nevoia nutritivă a noului născut.
Nu mai puţin adevărat este că laptele mamei a fost înlocuit în ultimul timp cu substitute care au permis alimentarea copilului şi în absenţa mamei. Problemele legate de nutriţia copilului sunt foarte complexe deoarece din lună în lună ceea ce ei trebuie să mănânce include şi alte alimente.
Astfel, în jurul vârstei de 6 luni copilul trebuie să mănânce alimentele esenţiale (ouă, carne, fructe, legume), respectând indicaţiile medicului pediatru. Sărăcia, absenţa acestor alimente din alimentaţia copilului sau a mamei, în perioada de alăptare, pot duce la malnutriţie având efecte negative directe asupra dezvoltării copilului
Dezvoltarea motricităţii
Noul născut are la naştere câteva reflexe (răspunsuri fizice involuntare). Unele dintre acestea sunt esenţiale pentru viaţa însăşi, iar altele dispar la o lună după naştere.
Unul dintre cel mai important este cel respirator (asigură menţinerea adecvată a oxigenului din organism). Este urmat de reflexele care asigură menţinerea constantă a temperaturii corpului şi reflexele care asigură nutriţia (reflexul suptului, copilul suge indiferent ce ajunge la gura lui: degetul, biberonul etc).
O dezvoltare evidentă a mişcărilor copilului apar în perioada 3-6 luni. Acum sesizăm primele elemente de intenţionalitate în mişcări ceea ce ne permite să afirmăm că după trei luni copilul prezintă mişcări adecvate, orientate, elaborate. Acest fenomen se datorează mielinizării neuronilor.
• Primele mişcări complexe coordonate sunt cele oculo-motorii urmate de cele audio-motorii. În strânsă legătură cu acestea se dezvoltă mult mişcările capului şi gâtului. Mai târziu se dezvoltă mişcările corpului, întoarcerea independentă de pe de o parte pe alta, la 5-6 luni stă în şezut sprijinit.
• Între 4 şi 5 luni se formează gestul de apucare (copilul poate să apuce obiectele şi să le ducă la gură). După 5 luni mişcările de acest fel prezintă un caracter voluntar. Tot în această perioadă apare imitaţia motorie (în forma ei pasivă).
• Spre vârsta de 12 luni mişcările devin din ce în ce mai complexe, mai ample, mai voluntare. Apar elementele de mers (târârea, urmată de mersul cu sprijin, iar după 12-13 luni mersul independent.)


Senzaţiile şi percepţiile
Contactul cel mai direct al copilului cu mediul fizic la care trebuie să se adapteze este realizat prin organele de simţ. Deşi copilul este capabil de senzaţii chiar de la naştere acestea se deosebesc mult de cele ale adultului
• Viteza de transmitere a stimulului este mult mai lentă (reacţiile noului născut sunt asemănătoare cu cele ale unui adult obosit).
• Senzaţiile noului născut sunt mai slabe decât ale adultului (excitanţii puternici produc reacţii şoc nediferenţiate iar stimuli slabi ca intensitate nu produc senzaţii de loc).
• Gustul şi mirosul sunt senzaţii care se dezvoltă cel mai mult în primele săptămâni deoarece sunt implicate în activitatea de hrănire.
• Spre sfârşitul lunii a doua pragurile senzoriale (intensitatea stimului la care un analizator reacţionează) se modifică, răspunsul organismului fiind mult diversificat şi datorită multitudinii stimulilor din mediul natural, fizic al copilului.
• Pe baza activităţii organelor de simţ se formează numeroase reflexe condiţionate (proces ce poate fi echivalent cu dezvoltarea capacităţii de dezvoltare-în sens larg vorbind).
• Spre 3 luni copilul îşi formează vederea bioculară, vederea de aproape şi de departe, perceperea culorilor. Putem afirma că în jurul acestei vârste copilului nu numai că vede dar şi priveşte.
Nivelul de dezvoltare al analizatorilor, al senzaţiilor are ca urmare formarea percepţiei. Aceasta este un proces complex la care participă iniţial un număr redus de analizatori. Ea se dezvoltă sub forma unor legături asociative la nivelul scoarţei între zonele angajate în perceperea unui obiect.
Dezvoltarea percepţiei are loc concomitent cu organizarea atenţiei şi cu capacitatea de orientare. Reflexul de orientare are o foarte mare valoare biologică şi este activ după primele zile de viaţă.
Prezenţa atenţiei se exprimă în actul perceptiv dezvoltându-se la sugari strâns legată de mişcare. De aceea percepţia şi mişcarea reprezintă o unitate în care obiectele devin cunoscute în măsura în care ele sunt obiecte ale apucării şi mişcării.
2. Dezvoltarea cognitivă
Copilul începe viaţa necunoscând nimic din lumea care îl înconjoară doar cu anumite reflexe. Dezvoltarea senzorială şi perceptivă, curiozitatea îl vor ajuta să descopere această lume.
În jurul vârstei de 1 an copilul ştie deja multe, descoperă multe obiecte, le cunoaşte pe cele care produc zgomot, pe cele care se mişcă, pe cele care-i produc plăcere, pe cele care nu trebuie atinse, recunoaşte persoanele apropiate din familie şi reacţionează la cele care sunt necunoscute.
El învaţă să comunice destul de bine cunoscând gesturile şi cuvintele celorlalţi, dar poate să-şi facă cunoscute şi propriile dorinţe şi emoţii în moduri foarte variate incluzând „vorbitul”- spre sfârşitul acestei perioade copilul putând spune câteva cuvinte.
Dezvoltarea cognitivă la această vârstă este influenţată foarte mult de zestrea genetică a copilului, de maturizarea scoarţei cerebrale, dar şi de factori externi – familia care poate stimula acest proces.
Jean Piaget susţinea că între 0 şi 12 luni copilul se află în stadiul senzorio-motor al inteligenţei. Copilul învaţă şi cunoaşte lumea în acest mod şi tot aşa exprimă ceea ce a învăţat.
Din punct de vedere cognitiv cea mai importantă achiziţie a acestei perioade este „obiectul permanent”. Copilul înţelege că obiectul continuă să existe chiar dacă el nu mai poate fi văzut. Legat de acest lucru copilul îşi dezvoltă în jurul vârstei de 8 luni comportamentul de căutare a obiectului ieşit din câmpul lui vizual.
3. Dezvoltarea limbajului
Problema dezvoltării limbajului a fost una destul de controversată. Skinner afirma că învăţarea limbajului, la această vârstă, se bazează pe asociere şi condiţionare. Chomsky afirmă că abilitatea de învăţare a copilului este înnăscută.
Limbajul începe să se dezvolte chiar de la naştere, copiii comunicând prin sunete şi gesturi. La sfârşitul primului an de viaţă copiii sunt capabili să rostească câteva cuvinte, deşi înţeleg mult mai multe. Învăţarea limbajului în acest interval de vârstă este rezultatul interacţiunii între copil şi părinţi. Nu numai copilul învaţă să vorbească de la adulţi, ci şi invers.
Părinţii folosesc în această perioadă pentru a comunica cu copiii forme simplificate ale limbajului „vorbirea bebeluşului” lucru care îl stimulează pe copil verbal şi îi dezvoltă abilitatea de a înţelege şi a repeta.
4. Dezvoltarea psiho-socială
Această dezvoltare include nu numai factorii care ţin de dezvoltarea emoţională, factori consideraţi a fi importanţi pentru dezvoltarea psihică a copilului, dar şi relaţiile dintre părinţi şi influenţele socio-culturale.
Dezvoltarea emoţională
Faptul că atunci când copilului îi este foame sau când îl doare ceva plânge, că după 6 săptămâni poate zâmbi ca răspuns la un lucru plăcut, a determinat conturarea concepţiei conform căreia în perioada 0-1 an nu putem vorbi de emoţii, ci de simple reacţii.
Reconsiderarea acestui aspect are în vedere faptul că exprimarea emoţiilor se poate face de foarte timpuriu: bucuria, surprinderea, supărarea, teama, neplăcerea, interesul pentru ceva anume sunt de fapt forme de manifestare emotivă ale bebeluşului.
Teama este una din primele emoţii cunoscute la copil. Chiar după naştere un zgomot foarte puternic sau persoane care se apropie de el îl sperie, determinându-l să plângă.
După 6 săptămâni apare zâmbetul ca răspuns dat altei persoane (zâmbetul social), iar după 3-4 luni râde în imitaţie sau dacă ceva îl bucură. La 6 luni se conturează teama de străini care va dispărea în jurul vârstei de 1 an. Tot în această perioadă se formează ataşamentul faţă de persoana care-l îngrijeşte mama sau un substitut al acesteia.
În jurul vârstei de 8 – 9 luni se formează chiar o anxietate de separare – teama de a pierde persoana faţă de care şi-a format ataşamentul. Relaţiile conflictuale dintre părinţi, modul cum influenţele socio-culturale îşi pun amprenta asupra lor determină un anumit tip de relaţie cu copilul. Lipsa armoniei familiale, problemele de sărăcie, slaba informare în legătură cu nevoile copilului pot acţiona negativ asupra lui.

Aici poti citi episodul 1

 

blogger, consilier în Fundația Rafael și Social Media Strategist în Plantăm fapte bune în România, alerg împotriva cancerului pe 36fit.com!