Peste 50 de designeri la Feeric Fashion Week 2016

Peste 50 de designeri la Feeric Fashion Week 2016

Feeric Fashion Week

Cea mai importantă săptămână a modei din Europa de Est și-a schimbat anul acesta denumirea, trecând la numele consacrat marilor săptămâni de modă din lume.

Feeric Fashion Week va avea loc anul acesta între 16 și 24 iulie, în Alba Iulia și Sibiu.

Anul trecut, Eduardo Perez și Diego de Biase, creatorii argentinieni din spatele brandului Sarah Jessy Jones au deschis, prin prezentările de la Alba Iulia atât săptămâna modei cât și calea designerilor din America de Sud spre piața generoasă a Europei de Est. Succesul prezentărilor de modă susținute de cei doi designeri a dus la o listă de designeri sudamericani de-a dreptul impresionantă pentru ediția din acest an. Astfel, alături de numeroși designeri argentinieni, publicul va putea vedea colecții produse de designeri din Paraguay și Chile. Iar participarea internațională la Feeric Fashion Week nu se oprește aici. De-a lungul celor 8 zile, pe pasarelele Feeric vor defila creații ale unor designeri renumiți din Singapore, Liban, Suedia, Malta, Serbia, Grecia, Italia, Franța sau Germania.

Festivalul este structurat pe trei secțiuni de prezentări de modă. Prezentările individuale vor fi, ca în fiecare an, principala atracție a celei mai creative săptămâni de modă din Europa. Creațiile designerilor vor fi prezentate pe superbele străduțe din centrul Sibiului, în grădina Palatului Brukenthal din Avrig, la Pasajul Scărilor sau în Biserica fortificată din Cristian. Spațiul generos al Redal Expo va fi transformat în Feeric Venue pe durata festivalului, unde, în fiecare seară, se vor desfășura patru prezentări de modă. Iar la finalul fiecărei seri de festival, în Feeric Venue va avea loc câte o petrecere tematică. Gala Feeric va închide Feeric Fashion Week în Piața Mică, pe pasarela suspendată paralelă cu Podul Minciunilor, poate cea mai reprezentativă imagine internațională a săptămânii modei.

Numeroși invitați din marile capitale ale modei și-au anunțat prezența la Alba Iulia și Sibiu pentru Feeric Fashion Week. Pe lângă jurnaliști și bloggeri internaționali specializați în domeniul modei, la Feeric Fashion Week vor fi prezenți Andrea Garmendia, star TV argentinian, Anama Fereira, directorul celei mai importante agenții de modele din Argentina, renumitul fotograf italian Nicola Casini, Sherry Fan, din partea agenției Sherry Models din Guangzhou, China sau reprezentanți ai agenției Wave Management din Milano.

Sesiunea de acreditări pentru bloggeri, fotografi și jurnaliști a fost deschisă la începutul acestei săptămâni și este disponibilă pe www.feeric.ro. Accesul la prezentările de modă din cadrul Feeric Fashion Week 2016 este liber.

Feeric Fashion Week este un eveniment cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și susținut de Primăria Municipiului Alba-Iulia. Ediția din acest an a Feeric Fashion Week este organizată în parteneriat cu Jidvei.

Credit foto: ®Sebastian Marcovici

blogger, consilier în Fundația Rafael și Social Media Strategist în Plantăm fapte bune în România, alerg împotriva cancerului pe 36fit.com!