Cvintetul vocal ANATOLY închide Festivalul Musica Barcensis 2014

Cvintetul vocal ANATOLY închide Festivalul Musica Barcensis 2014

barcensis
Cvintetul vocal ANATOLY închide Festivalul Musica Barcensis 2014
 
Musica Barcensis ajunge la final, după două luni în care la fiecare sfârşit de săptămână Ţara Bârsei a răsunat de muzică sacră. Cea de-a V-a ediţie a festivalului se încheie în compania muzicienilor braşoveni care formează duo-ul Elena şi Paul Cristian şi Cvintetul vocal ANATOLY, prin concertele de la Râşnov şi Prejmer.

Sâmbătă, 30 august, de la ora 18:00, Biserica Evanghelică din Râşnov va găzdui penultimul concert al festivalului, susţinut de Elena şi Paul Cristian. Cei doi vor prezenta lucrări solo şi în duet de G. Valentini, G. Frescobaldi, J. J. Walther, G. Ph. Telemann, J. M. Leclair, J. J. Froberger şi A. Vivaldi.
Duminică, 31 august, de la ora 17:00, la Biserica fortificată din Prejmer va concerta Cvintetul vocal ANATOLY, care va închide prin reprezentaţia sa ediţia din acest an a Festivalului Musica Barcensis. Cei cinci muzicieni braşoveni – Andrada Mureşan (alto), Gabriel Baciu (tenor), Ciprian Cucu (tenor), Ciprian Ţuţu (bariton) şi Marius Modiga (bas) – au pregătit pentru această ocazie un program divers format din lucrări a capella din spaţiul bizantin, compoziţii vocale ale unor compozitori români, precum şi adaptări pentru cinci voci ale unor piese moderne şi contemporane.

Intrarea la ambele concerte este liberă, participanţii având posibilitatea de a face o donaţie în sprijinul festivalului.

 

blogger, consilier în Fundația Rafael și Social Media Strategist în Plantăm fapte bune în România, alerg împotriva cancerului pe 36fit.com!