„București, unde ești?” la Cityplex Brasov

„București, unde ești?” la Cityplex Brasov

Cityplex Brasov gala

„București, unde ești?” – 18 iunie 2014, ora 18:30

Spectacol de Gală în prezența regizorului Vlad Petri

În cadrul programului Europa Cinemas, Cityplex vă invită miercuri, 18 iunie 2014, ora 18:30, la Eliana Mall et. 1, sala 3, să vizionați spectacolul „București, unde ești?”, semnat de Vlad Petri. Documentarul relatează firul evenimentelor din 2012 petrecute în Piața Universității din București focusându-se pe atmosfera străzii și poveștile protestatarilor.

DESPRE FILM

Ce au în comun un fost ofiţer de poliţie, un dresor de câini, fondatorul unui partid politic şi protestatarii anti-guvern? Cu toţii s-au întâlnit pe străzile Bucureştiului la 23 de ani de la Revoluţie.

La 23 de ani de la Revoluţie, românii se întorc pe străzile Bucureştiului, recucerind spaţiul public. Regizorul le urmăreşte poveştile pe parcursul unui an de zile, de la debutul protestelor până la referendumul pentru demiterea preşedintelui. Un film despre oameni în acelaşi timp impulsivi şi curajoşi, pierduţi şi devastaţi, despre o revoluţie care devine o absurditate tragică.

Acesta nu e un film didactic despre un eveniment politic, ci mai degrabă un portret intim, personal, despre oameni şi poveştile lor din stradă. Un film despre o lume confuză, aflată într-o continuă tranziţie între un trecut comunist şi un viitor incert.

“Pentru mine, acest film, dincolo de a fi un jurnal al evenimentelor din 2012, reprezintă o posibilitate de a investiga rolul meu de cineast şi documentarist în reprezentarea realitaţii şi chestionarea societăţii în care trăiesc” spune Petri.

Regizor de film şi fotograf ale cărui proiecte sunt axate pe probleme sociale şi politice, desfăşurate în România şi în ţările din Orientul Mijlociu, Vlad Petri este masterand în Antropologie Vizuală şi Media la Universitatea Freie din Berlin, “Bucureşti, unde eşti?” fiind primul său lung-metraj.

Filmul a fost selectat în competiția officială a Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam și Odessa, a fost proiectat în cadrul Festivalul Filmului European organizat de Institutul Cultural Român unde a căștigat Premiul Publicului și a putut fi văzut la Cluj la cea de-a 13-a ediție a Festivalul Internațional de Film Transilvania.

București, unde ești? este o producție Activ Docs și este distribuit în România de Transilvania Film.

PRESA DESPRE „BUCUREȘTI, UNDE EȘTI?”

„Un film puternic, despre oameni impulsivi şi devastaţi, curajoşi şi pierduţi, toate în acelaşi timp“ ” – Evgeny Gusyatinskiy – selecţioner la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam

„Filmul lui Vlad Petri este un film de care aveam nevoie, un film pe care, fără să ştim, cred că îl aşteptam de mult. ” – filmreporter.ro

„Pe lângă o reflecţie a unui moment, a unei situaţii politice şi sociale, filmul e şi oglinda unor vremuri, e un film al zilelor noastre. Oriunde te duci cu el, oamenii îl vor înţelege, chiar dacă habar n-au cine sunt Băsescu şi Ponta sau poate nici n-au auzit de Bucureşti.” – filmreporter.ro

„Ieşirea în stradă e un lucru necesar, ca şi existenţa unui spaţiu în care oameni uneori cu păreri diferite, chiar la poluri opuse, să poată dialoga, să îşi pună întrebări şi să caute soluţii.

Mă interesează atît aspectul local al mişcărilor de stradă, cît şi caracterul global, legătura cu alte proteste din lume.” – dilemaveche.ro

 „E important să ieşim în stradă. E important să documentăm ceea ce se întîmplă în jurul nostru. E important ca lumea să meargă la cinema, pentru că acolo e o experienţă a vizionării în comunitate, un spaţiu de întîlnire şi de dialog. E important ca spectatorii să-şi pună întrebări şi să participe la dezbateri.” – dilemaveche.ro

 Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Rezervări la numărul: 0368.409.064

 Detalii pe: www.brasov.cityplex.ro sau www.facebook.com/CinemaCityplexBrasov

blogger, consilier în Fundația Rafael și Social Media Strategist în Plantăm fapte bune în România, alerg împotriva cancerului pe 36fit.com!