Alexandra Ușurelu își dă întâlnire cu brașovenii

Alexandra Ușurelu își dă întâlnire cu brașovenii

Alexandra Ușurelu, cântăreața care uimește o țară întreagă prin talent, autenticitate și bun simț, va ajunge la Brașov împreună cu bandul său, în cadrul turneului național „Am să fiu eu casa ta”, miercuri, 26 aprilie, la Centrul Cultural ”Reduta”, ora 20.

Turneul ”Am să fiu eu casa ta” a debutat pe 30 ianuarie cu două concerte simfonice sold-out la Teatrul Naţional din Bucureşti și a continuat apoi la Iaşi, Cluj-Napoca, Târgoviște, Timișoara, Constanța și Sibiu cu spectacole care s-au ținut cu sălile pline.

Dupa experiența de la Sibiu, în pragul concertului de la Brașov, Alexandra povestește: <<Lumea mea se împarte în visuri și fapte. Mi-am dorit să prelungesc turneul ”Am să fiu eu casa ta”, însă nu speram la un vis atât de frumos cum a fost acest prim concert al meu în Sibiu și totodată al optulea concert din turneu, desfășurat cu “casa închisă”. 

O surpriză extraordinară a fost să văd că oamenii și-au luat bilete din timp și au călătorit pentru acest concert chiar de la Craiova, Alba Iulia, Deva, Târgu Mureș, Cluj și împrejurimi.

Pe cei care nu au mai găsit locuri la Sibiu, îi așteptăm la următoarele spectacole din turneu: Brașov ( 26 aprilie, Centrul Cultural ”Reduta”) și Oradea (27 aprilie, Casa de Cultură ”Florica Ungur”). Abia aștept să mă reîntâlnesc și cu publicul brașovean.>> 

Cu un singur album lansat (« La capătul lumii »), Alexandra Ușurelu confirmă constant succesul la un public dornic să vadă spectacole de bună calitate, empatic la o muzică live, surprinzătoare și curată.

Biletele pentru concertul de la Brașov sunt disponibile în rețelele www.eventim.ro (https://goo.gl/ES6fGg), iabilet.ro (https://goo.gl/WxpcTR) și la casa de bilete a sălii de spectacol.

credit foto: Ovidiu Dumitru Matiu

blogger, consilier în Fundația Rafael și Social Media Strategist în Plantăm fapte bune în România, alerg împotriva cancerului pe 36fit.com!