Am trecut oficial la stadiul 4, nu sunt impresionat! [împotriva cancerului ep.11]

Robert Cadar August 27, 2017
10 people like this post

In momentul in care scriu acest articol ( o mare parte) zbor deasupra Frantei spre casa si incerc deja sa va povestesc despre tratamentul de la Marsilia cu Gama Knife, inainte de toate facem un salt inapoi acum o luna dupa operatia pe creier (micro-chirurgie cu neuronavigatie) la Medlife Bucuresti (multumesc Dr. Dan Suiaga). Au urmat aproape 4 saptamani, timp in care nu am gasit disponibilitate pentru tratament gama knife decat in Marsilia, la noi in tara singurul loc e la Bagdasar Arseni, unde majoritatea doctorilor m-au sfatuit sa nu merg pentru ca aparatul este foarte vechi, cei de la Bagdasar Arseni mi-au recomandat WBRT (radioterapie pentru tot creierul) ceea ce in melanom (forma mea de cancer) nu este prea indicat, iar efectele secundare sunt majore, nu o sa inteeg niciodata acest lucru, orientarea catre business si nu catre vindecarea pacientului!

Am plecat din Bucuresti spre Marsilia cu escala la Frankfurt, luni 14 august, marti nu mai erau zboruri, iar la Lufthansa am gasit zbor doar la clasa business, a meritat si nu prea, m-a dezamagit total compania pentru ca ne-au lasat bagajele in Frankfurt si ne-am trezit in Marsilia fara bagaje, asta desi aveam prioritate la bagaje exact ca la imbarcare, in aeroportul din Marsilia ne-a zis o domnisoara ca vezi chipurile o ora intre zborurile de legatura nu este suficient, adica noi am ajuns cu prioritate dar bagajele nu. Deci inca o buba, sistemul lor de rezervare  iti permite la o adica sa cumperi bilete cu escala si diferenta intre avioane doar de o ora, dar nu scrie nicaieri, ca nu sunt in stare sa transfere bagajele intr-o ora, deci 2 bile mari si negre Lufthansa, banii ii luati repede!

Am facut reclamatie si au venit cam dupa o zi jumatate, timp in care a trebuit sa ne usuram de vreo 300€ sa ne luam cele necesare, cei de la Lufthansa ne-au dat un kit cu produse de igiena si un tricou, nu stiu cum isi inchipuiau cei de la Lufthansa ca o sa traim in tricoul ala aproape 2 zile . Le-am facut si sesizare pentru returnarea acestor bani, sa vedem. Dupa partea asta, am ajuns in oras si ne-am cazat la 10m de Spitalul Timone, spital de stat insa cu dotari remarcabile, in privinta tratamentului pentru care ajunsesem acolo.

Orasul mi s-a parut foarte neîngrijit, in special zona unde era spitalul, as spune ca arata ca un fel de ghetou, nu prea am inteles de ce la spital nu se dadeau botosei la intrare, in fine. Magazinele se inchid foarte repede gen ora 20.00, dupa nu prea mai gasesti nimic deschis, rar gasesti pe cineva sa vorbeasca ceva engleza, toti sunt setati pe franceza si atat, a trebuit sa-mi aduc aminte cei 4 ani de franceza de acum 20 de ani. Noroc ca aveau Uber, asa ca in privinta transportului nu ne-am agitat, sa faci Uber in Marsilia chiar e un job foarte rentabil, poti trai din asta, oricum nu prea ne-am plimbat nu am avut timp de asa ceva.

Singura mea dorinta era sa ajung doar la Notre-Dame de la Garde, o catedrala care m-a chemat la ea, mai ales ca pe 15 august a fost adormirea Maicii Domnului si catedrala are o statuie cu fecioara Maria in cel mai inalt punct  al catedralei, dupa tratament am zabovit o ora acolo, multumindu-i lui Dumnezeu ca totul a fost bine.

Procedurile de internare/externare pot sa spun ca au durat mai mult decat tratamentul, francezii au doua viteze, incet si foarte incet. La internare am asteptat vreo 6 ore, desi nu am inteles ce asteptam. La internare s-au repetat analizele de sange,  iar a doua zi a inceput la ora 4.00 trezirea, dus cu un antiseptic, fixarea cadrului metalic apoi RMN si CT apoi asteptare pana mi-a venit randul la tratament, in total cu tot cu tratamentul vreo 8 ore, timp in care am stat cu  cadrul metalic fixat cu 4 suruburi pe cap.

Am remarcat faptul ca aveau aparatura la tomograf care permitea sa deosebeasca la scanare celulele tumorale de cele sanatoase, in rest spitalul, care era de stat, cu personal care nu dadea doi bani pe tine, desi am platit in regim privat 7000€ pentru tratament, am apreciat asistentele care faceau eforturi sa vorbeasca in engleza, insa mancarea, desi am specificat la internare ca pot manca in mare parte mancare lichida din cauza operatiei, am cam murit de foame, noroc cu iubita mea ca mi-a adus papa separat altfel mai slabeam vreo 2 kg. Abia in ultima zi am primit mancare lichida.

Singura parte buna a fost intalnirea cu profesorul Dr. Jean Regis un guru in radiochirurgia cu gama knife si echipa lui. Aparatul Elekta Perfection este printre cele mai performante, iar in afara faptului ca s-a facut o anestezie in 4 puncte ale capului unde s-a fixat cadrul metalic cu 4 șuruburi stranse la un anumit moment de rotatie, vorbim totusi de cutia craniana, nu de mobila, nu am simtit nimic.

Tratamentul, aproape 2 ore pentru cele 5 tumori si locul de unde s-a facut rezectie acum o luna la cea de-a sasea tumora (pat tumoral), am ales muzica de relaxare si am stat 2 ore la la orizontala, puteam misca cam orice mai putin capul, foarte interesant mai ales ca nu simti nimic, acum zece ani nu exista decat chirurgia normala, acum totul se face fara niciun fel de taietura.

 

E drept ma simt slabit, am refuzat sa mananc carne si toate tampeniile solide care oricum nu le puteam manca, am intrebat unde e mancarea mea lichida, cica nu avem momentan, fain, sigur am slabit. La iesire iar ma intreaba la ghiseu daca am facut plata, ii arat plata online, degeaba ma duce in spate la un birou, o tinerica imi cere sa ii trimit pe mail rferinta de plata, imi da mailul si cand sa trimit imi apare automat adresa, o chem si ii arat ca i-am trimis mail pe 10 august, wtf, tare aiuriti francezii astia, noi suntem de 10 ori mai destepti, pacat insa ca nu avem dotarile lor, de ce? pai cum sa nu mai furam.

In privinta tratamentului in afara, am aflat ca exista o hotarare din noiembrie 2016, prin care poti cere un fel de compensare a unei parti din costurile tratamentului facut afara tarii, o sa va spun dupa ce reusesc ceva, momentan astept  si factura din Marsilia, greu frate! Traiasca Vlad Voiculescu nu stiu cand va mai avea Romania un ministru de sanatate ca el!

Vestile sunt bune, tratamentul a decurs bine, tratamentul cu gama knife este unul cu sanse 80-90% de reusita, in unele cazuri tumorile dispar, altele raman acolo inactive, insa asta se poate vedea dupa 3 luni la efectuarea unui nou RMN care o sa-l fac la Bucuresti la Medlife, ei au Tesla 3. Profesorul Regis m-a avertizat ca in primele saptamani vor exista vizibile si pe RMN inflamatii in jurul metastazelor, lucru care poate fi interpretat de radiologi/oncologi ca fiind o crestere a tumorilor, sa vedem, inainte de tratament aveam cea mai mica de 5mm si cea mai mare de 10mm.

Pana atunci astept de cateva zile raportul final din Marsilia, inca astept desi am mai contactat de doua ori administrativul de acolo si le-am spus ca pentru mine e important pentru pasul urmator. Despre acest lucru e bine de stiut ca imunoterapie cu nivolumab se face si la Brasov din informatiile mele la Medlife si la Oncocard, eu am optat pentru Medlife pentru ca se pare ca aveau deja medicamentul pe stoc. Joi, 24 august am facut deja toate analizele de sange + tomograf din nou, luni 28 august se analizeaza rezultatele, daca totul este ok, de marti incep tratamentul care este sub forma unei perfuzii care se administreaza intr-o ora. Ca orice medicament exista posibile reactii adverse, depinde insa de fiecare, nu-mi place sa o spun, dar in aceasta privinta o sa vad cum reactionez eu, apreciez sfaturile dar nu prea se aplica la mine, reactiile adverse de la majoritatea, asa a fost si la radioterapie, nimic din ce mi s-a spus nu a aparut la mine.

Multumesc si  echipei de la Amethyst Cluj care ma asteptau sa incep acolo imunoterapia in caz ca nu se facea acest lucru la Brasov, e drept daca pui in balanta numai drumul obositor pana acolo sau deplasarile pe anotimpul iernii alegi clar sa faci acasa tratamentul, multumesc Medlife si Dr. Ciurescu Daniel!

 

Intre timp am mai aflat si ca alimentatia bogata de apigenina (telina, musetel si patrunjel) lupta impotriva celulelor canceroase. Apropo de alimentatie am eliminat complet de vreo 2 saptamani proteina animala, cei de la Rawdia imi ofera sprijin in acest lucru, am mai avut eu o tentativa sa trec pe raw-vegan insa mancarea nu avea niciun gust, de data asta, nu stiu ce pun in mancare cei de la Rawdia in afara de iubire :), dar mi-e foame numai cand miros mancarea. Tot datorita gustului acestei mancari nu voi alerga pe 23 septembrie la nici o competitie, insa va spun ce voi face in perioada 22-24 septembrie, vezi banner-ul de mai jos!

Pe cei de la Rawdia cu mancare sanatoasa ii gasiti in Brasov pe Hirscher nr.7, dar si in Bucuresti si Sibiu, o sa va arat mai jos cateva din preparate, fara zahar, fara faina alba, fara prajeli cum spuneam noi mancare sanatoasa si cu gust, preferatele mele chiftelutele cu quinoa, galustele cu prune, painea de maia, supele crema vegane, pateul de masline si lista e mare :)

Concluzii:

  1. Nu mergeti in Marsilia pentru concediu, nu recomand, orasul mi s-a parut mizerabil tare si periculos dupa ce se insereaza
  2. Lufthansa nu au deloc respect pentru clienti, dai o gramada de bani si cu prioritate la imbarcare iti ratacesc bagajele la escala, apoi tot ei par surprinsi ca nu stiai ca e posibil asa ceva.
  3. O alimentatie sau ce stiu eu ce alimente nu te salveaza de la o forma de cancer agresiva in ultimul stadiu fara un tratament medicamentos, te ajuta dar nu este suficient
  4. Corpul uman se lupta intr-o viata de cel putin 6-7 ori cu celulele tumorale, insa noi nu stim asta, in general celulele tumorale se hranesc cu zahar, orice este prajit, orice este gatit cu faina alba si carnea rosie, eu am renuntat si la carnea alba, puiul este injectat cu antibiotice din toate unghiurile iar pestele care era sigur, ganditi-va ca este pescuit din oceanele poluate tot de noi, nimic nu mai e sigur.
  5. O remarca despre bauturile acidulate, in 22 iulie am avut o semi-criza epileptica, eu stiam ca am un anevrism insa era o tumoare acolo de 18mm care apasa pe creier, dupa o tura prin oras cu bicla asa usor, foarte usor, mi s-a facut pofta de o mirinda de lamaie, dupa 2 pahare reci a urmat criza, trageti voi concluziile pe cazul asta, eu beau de o luna apa alcalina doar.
  6. Tratamentul cu gama knife actioneaza pe o perioada de 2-3 luni, dupa poti vedea rezultatele, deci nu are efect pe loc ca o operatie fizica.
  7. Metastazele nu sunt acelasi lucru cu tumorile primare, in cazul meu tumoarea primara a fost in zona cap/gat operata in decembrie 2016, metastazele (tot tumori, insa determinari secundare ale primei tumori) au aparut in iunie/iulie 2017 momentan mai am cinci si au fost tratate cu radiochirurgie la Marsilia, odata cu aparitia metastazelor boala este clasificata ca stadiul 4 (ultimul stadiu) deci nu e de bine, stiu ca voi ma vedeti ca un superman, eu lupt si nu renunt!
  8. Tratamentul sistemic este de fapt un ajutor pentru ca boala sa nu mai dezvolte alte metastaze secundare in alte parti ale organismului, melanomul  (forma mea de cancer) dezvolta de obicei metastaze cerebrale, sau la plaman/ficat, (eu cred ca cele cerebrale erau deja pornite la operatia din decembrie, insa nu pot fi depistate decat cand devin formatiuni tumorale de minim 5mm)
  9. Sangele care merge spre creier trece printr-o barieră hematoencefalică teoretic exista medicamente care trec intr-un procent foarte mic de aceasta bariera, de aceea tumorile cerebrale sunt foarte greu de tratat, celula tumorala este mai mica decat aceasta “sita” si poate trece de bariera hematoencefalica.
  10. Includeti in alimentatia voastra legume fructe cat mai colorate, nu aveti idee cat de mult ajuta intr-o lupta din ce am citit pana acum nu ratati (patrunjel, telina, morcov,semintele de orice fel, fructe de padure, turmeric, ghimbir, uleiul de masline/ de canepa in general uleiurile presate la rece.
  11. Miscare minim 30 de minute pe zi de orice fel, pune sangele in miscare, il oxigeneaza, nivelul ridicat de oxigen din sange pune probleme in avansarea oricarei boli.
  12. Spre deosebire de majoritatea bolnavilor de cancer, eu nu ma inchid in casa si raspund la telefon, la vizite, deci nu ma menajati eu sunt la fel de sociabil  ;)

Ma bucur ca sunteti in continuare alaturi de mine, momentan corpul este inca slabit, insa sunt in revenire, am reluat alergarea intr-un ritm verificat pe ceas cu ritmul cardiac si de efort multumesc echipa Polar (ceasul M430 ma tine sub observatie), peste o luna voi repeta RMN la cap sa vedem cum decurg lucrurile, intre timp am schimbat alimentatia mai stricta, sport (cu grija, dupa semi-criza epileptica sunt sub observatie 3 luni si tratament), sper sa nu mai apara alte metastaze cerebrale (singura mea grija) situatie in care va trebui sa merg din nou in Marsilia sau alta locatie unde se face tratament cu gama knife (procedura se poate repeta ori de cate ori este nevoie, bani sa ai vorba aia), de restul ma ocup eu, da stiu sunt in ultimul stadiu, dar asta nu ma sperie deloc. Mergem impreuna mai departe!

Multumesc pentru ajutor in deplasarea la Marsilia : Medlife, Lingemann, Allview, Graffiti Social Work, Fundatia AEF, Asociatia Civica Catalin Muntean, alergatorilor din toata tara, oamenilor de suflet din orasul meu natal Codlea, tuturor care au facut o fapte buna, celor care vor sa sprijine in continuare lupta mea sunt cateva variante mai jos:

–  in contul in Lei deschis la BCR Codlea, Brasov pe numele Cadar Robert Daniel – Cont IBAN RO20RNCB0054105268050001,

– in contul de Euro IBAN RO68RNCB0054105268050010 (Cod SWIFT: RNCBROBU) deschis la BCR Codlea, Brasov pe numele Cadar Robert Daniel

– pe contul de paypal : paypal.me/CadarRobert

 – platforma  https://oameni.sprijina.ro/cauze/impotriva-cancerului

Si aici restul episoadelor de pana acum !

ps. pentru intrebari sau orice alte informatii nu ma deranjati deloc! :)

Category: Uncategorized
  • 4
  • 16509

Comments (4 people commented this post)

  • avatar image

    LFrancisc

    August 27, 2017
    Multa sanatate draga prietene, sa sti ca iti trimit toate gandurile mele de bine si de fericire. Chiar daca nu iti imaginezi sa sti ca sunt multi straini, ca mine dealtfel, care iti urmaresc pasii prin acest imaps al vietii tale si se gandesc la tine.....nu esti singur suntem toti alaturi de tine :)
  • avatar image

    LFrancisc

    August 27, 2017
    Chiar ma o intrebare, pe langa lucrurile enumerate mai sus, ce se poate face preventiv pentru lupta impotriva cancerului. Adica am inteles 30 minute miscare pe zi si "Includeti in alimentatia voastra legume fructe cat mai colorate, nu aveti idee cat de mult ajuta intr-o lupta din ce am citit pana acum nu ratati (patrunjel, telina, morcov,semintele de orice fel, fructe de padure, turmeric, ghimbir, uleiul de masline/ de canepa in general uleiurile presate la rece." ..... Altceva ce ar fi? Te rog impartaseste-ne cunostintele tale ca si noi sa ne luptam impotriva aceste boli care incepe sa ne ia prieteni, membrii al familiei. Exista ceva carti/studii pe care ni le-ai recomanda?
    • avatar image

      Robert Cadar

      August 27, 2017
      Daca respectati in privinta alimentatiei ce am scris mai sus este un ajutor incredibil pentru preventie, eu citesc Studiul China o carte despre alimentatie care deconspira multe greseli pe care le facem noi zi de zi in alimentatie.
  • avatar image

    Gabriella

    August 28, 2017
    Recomand orice fruct / leguma roz sau mov neprocesat termic: mure, afine, sfecla rosie, varza rosie etc. contin cantitati ridicate de resveratrol - cel mai puternic antioxidant natural...
Translate »