S-au plantat fapte bune în România toamna aceasta!

Robert Cadar November 27, 2017
0 people like this post

Două weekend-uri pline de fapte bune, așa le-aș numi eu, mai ales că am avut grijă ca susținătorii Plantăm fapte bune în România să rămână conectați prin canalele de social media în aceste două sâmbete de noiembrie în care voluntariatul, bucuria de a planta si diferite branduri și-au dat mâna pentru a planta pe 26 de hectare de teren degradabil viitoarele păduri ale României!

„Mai mult decât un nume care duce cu gândul la o cauză, o inițiativă, un proiect de voluntariat, ”Plantăm fapte bune în România” este o stare de spirit  care s-a și materializat. Un amestec de emoții care au prins viață. Sunt șapte ani de activități, zeci de hectare, mii de voluntari, rânduri întregi pe care statistica le pune în valoare. Ceea ce nu poate însă ea să ne arate sunt bucuria, zâmbetele, dăruirea, răspunderea asumată, devotamentul, credința cu care toți cei care au ales să se implice în PFBRo au îmbrățișat fiecare clipă a acestor ani. Creștem împreună cu pădurile noastre!”, declară Marin Toma, președinte al iniţiativei Plantăm fapte bune în România.

În 18 și 25 noiembrie, aproape 4,100 de voluntari s-au mobilizat și au participat la acțiunile desfășurate de Plantăm fapte bune în România, în 10 județe ale țării.

 Iată detalierea:

  1. Bacău, localitatea Moinești: 414 voluntari, 8,000 de puieţi de pin silvestru, 2 hectare
  2. Buzău, localitatea Cozieni: 250 voluntari, 12,500 de puieţi de stejar pufos și mojdrean, 4,2 hectare
  3. Călăraşi, localitatea Jegălia: 370 voluntari, 6,500 puieţi de salcie, 6 hectare
  4. Constanţa, localitatea Peştera: 360 voluntari, 10,000 de puieţi de salcie, 1 hectar
  5. Dâmbovița, localitatea Șotânga: 1,000 de voluntari, 20,000 de puieţi de plop alb, 8 hectare
  6. Dolj, localitatea Greceşti: 558 voluntari, 10,000 de puieți de cer, 2 hectare
  7. Giurgiu, localitatea Călugăreni: 130 voluntari, 685 de puieţi de plop, 1 hectar
  8. Gorj, localitatea Vladimir: 340 de voluntari, 8,500 de puieţi de cer și de salcâm, 1,8 hectare
  9. Ialomița, localitatea Armășești: 230 voluntari, 3,000 de puieţi de plop alb, frasin și ulm, completare
  10. Timiș, localitatea Sînmihaiu Român: 400 voluntari, 4,000 de puieţi stejar penduculat, frasin și corcoduș, completare

Astfel, aproape 4,100 de voluntari au împădurit în luna noiembrie 26 de hectare, în cele 10 judeţe menţionate. Numărul total de puieţi plantaţi este de 83,185.

O parte dintre primăriile localităților cu puieți rămaşi neplantați și-au asumat finalizarea plantării acestora săptămâna următoare, iar cu o altă parte urmează să se clarifice finalizarea prin discuția organizatorilor cu reprezentanții instituțiilor locale.

Pe pagina de Facebook a iniţiativei https://www.facebook.com/PlantamFapteBuneInRomania/  sunt disponibile imagini și alte materiale din timpul acțiunii de împădurire.

Voluntarii participanţi vor primi în urma activității de plantare sau de organizare o diplomă Green Endorsement, recunoscută în CV de peste 30 de companii de renume.

Partenerii naționali în 2017 au fost companiile: Dedeman, JYSK, Daikin România, Tibbett Logistics, FAN Courier și Coca Cola HBC.

Au sprijinit financiar inițiativa: Aurora Shopping Mall, Barlinek, CA IMMO, DB Schenker, Kaufland și NEPI.

Au participat cu voluntari: AAylex, Adobe, Ameropa, Brexton, Brenntag, Cargill, Cetelem, DB Global Technology, DHL, DP World, Franke, Holcim, Immochan, KPMG, LIDL, Luxoft, Mega Image, Orange, Rewe, Rig Service, Saint-Gobain, Starbucks, Stericycle, Spam Experts și WIPRO.

Au susținut cu produse și servicii Athenee Palace Hilton, Just be, Renania și Stihl.

Acţiunile din luna noiembrie au fost realizate cu susținerea Jandarmeriei Române şi a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

În noiembrie, am mai făcut un pas către o Românie împădurită!

  • 0
  • 641