Cel mai mare festival al familiei din România, LollyBoom, la Brașov!

Robert Cadar September 8, 2017
0 people like this post

În perioada 8-10 septembrie va avea loc cel mai mare festival al familiei din România, LollyBoom, într-o inedită locație din Brașov . Tematica acestui concept este una care se adresează tuturor categoriilor de vârstă. Ediția LollyBoom 2017 Brașov își propune să creeze amintiri de neuitat pentru tine, apropiații tăi și cel mai important să readucă în viața participanților cea mai frumoasă etapă, copilăria, prin diverse activități și ateliere creative.

Ești așteptat într-o lume de poveste cu multiple concerte, spectacole de dans sportiv, magie, teatru, proiecții de film în aer liber, parada celor mai îndrăgite personaje de la Disney și diverse activități precum bubble football, tir cuarcul, tiroliană, cursă cu obstacole, trambulină, tobogane, jocuri ale copilăriei. Atât cei mici, cât și adulții au șansa să participe la peste 2000 de ateliere creative, educative și antrenante. Bineînțeles acestea sunt doar o parte dintre surprizele pe care organizatorii le pregătesc pentru voi.

Prima zi de festival, vineri, debutează cu show-ul celor de la Andrei Lăzăroiu band, repertoriul formației acoperind toate genurile muzicale. Distracția și voia bună continua sâmbătă cu trupa CUANTUNE pe ritmuri inegalabile de jazz, iar duminică participanții se vor bucura deproiecția în aer liber a filmului ,,Usturoi”, prima producție independentă produsă în Transilvania după 1989.

Tot duminică, în cadrul festivalului vor avea loc ridicări cu balon cu aer cald și spectacole de ventrilocie. Mai multe detalii găsiți pe Facebook, și pe site . 

Accesul participanților este GRATUIT. Conceptul este un produs marca The Dwarfs și realizarea este posibilă cu sprijinul oferit din bugetul Primăriei Municipiului Brașov.

Category: Uncategorized
  • 0
  • 762
Translate »