Am o armată de optimiști lângă mine! (împotriva cancerului ep.2)

Robert Cadar January 5, 2017
0 people like this post

Asa a inceput

De cand am aflat ca ma lupt cu aceasta versiune de cancer pe care doar 2% din populatia lumii o poate avea, nu am cedat deloc si mereu am facut glume, am zambit, am pastrat linia pozitiva si se spune ca asta ajuta nu mult, ci foarte mult. Nu am luat in serios acest diagnostic, desi lumea in jurul meu se cutremura cand afla, pe langa lupus, alta boala cu care m-am pricopsit in 2014, acum am inca o provocare. Ce sa spun astea da alegeri chiar daca nu imi apartin, dar totusi sunt de neclintit in fata lor, vreau ca viata mea sa fie aproape ca inainte si lupt pentru asta.

Poate cel mai greu nu este lupta pentru mine, ci lupta pe care trebuie sa o port pentru cei din jur, unii din prietenii mei sunt socati, au nevoie de sprijin cand afla toata povestea, poate atunci realizez cat de greu este si totusi imi pun intrebarea daca sunt atat de tare, da sunt!  Ma gandesc apoi la iubita mea care a stat langa mine in spital timp de doua saptamani, fara sa doarma, fara sa manance, cu siguranta a fost mai rau pentru ea, mai ales pentru ca eu nu puteam dormi, este mai mult decat jumatatea mea, este ingerul meu pazitor, este… greu sa gasesc o descriere pentru ea.

Pe retelele sociale  mesajele voastre au fost nenumarate, am raspuns la cateva mii de mesaje, majoritatea mesaje de incurajare, iar majoritatea  de la persoane pe care le cunosteam. Insa am avut parte si de persoane pe care nu credeam ca le voi regasi in lista celor care ma ajuta, toate aceste mesaje m-au emotionat profund.

Sa le luam pe rand, colegii de alergare (pe care ii consider fratii si surorile mele) s-au organizat in multe colturi ale tarii si au alergat pentru mine. Incepand cu cele 107 suflete care au alergat la Brasov, continuand cu cei de la Suceava, colegii de la initiativa bazata pe voluntariat Plantam fapte bune in Romania care au alergat la Bucuresti, apoi la Sibiu, la Ploiesti si din nou la Bucuresti. Este impresionant si emotionant sa vad atat de multi oameni care au iesit pe cele cateva grade chiar si cu minus sa alerge. Va multumesc din suflet!

Apoi multumesc prietenilor, colegilor de munca, cunoscutilor si necunoscutilor care din putinul lor au donat pentru mine, multumesc firmelor, ONG-urilor si chiar si primarului din orasul meu natal care s-au implicat financiar in cazul meu, s-a strans o suma care imi asigura un start bun pentru a gasi un tratament cu care sa rezonez si sa ma refac aproape complet. Legat de evolutia postoperatorie pot sa va spun ca operatia la exterior s-a inchis aproape complet, la interior voi merge din nou in ianuarie la Cluj la control, insa nu cred ca vor fi probleme, grefa de piele de pe picior se cicatrizeaza bine in cavitatea bucala.

Analizele dupa operatie arata si ele bine, trei exemplare de tomograf, torace+abdomen+pelvis toate sunt ok, rezultatul de la RMN-ul cerebral este de asemenea bun, deci sunt curat in acest zone. Intre timp a sosit si rezultatul analizei pe tumora extirpata, chiar daca dl. Doctor chirurg Horatiu Rotaru (un om de nota 10+) a apreciat ca tumora s-ar fi putut extinde la nivel 4-5, analiza histo’ arata ca tumora a fost intinsa (metastaze) pana la nivelul 1-2 ceea ce este o veste foarte buna.

Ce urmeaza acum, este sa astept inca un rezultat de sange si o analiza mai complexa (BRAF) care iti spune ce fel de mutatii poate suferi tumora. Dupa ce am aceste rezultate, oricum sunt programat la medicul meu oncolog din Brasov care pe baza la toate rezultatele ma va trimite la Cluj la Clinica privata Amethyst.  In acest punct este pasul urmator important, am spus ca nu voi accepta chimioterapie, intre timp dupa ce am mai citit, in cazul meu s-ar putea sa existe efecte secundare in timp daca voi face radioterapie (efecte ce vor avea efecte nedorite asupra auzului, inghititului, vorbitului etc.) nu e un moft, dar vreau sa ma refac si nu sa imi fac mai rau, exista si o metoda noua cyberKnife, care este destul de revolutionara si fara efecte secundare de care sunt interesat, oricum am sa va scriu cum decurg lucrurile in continuare, ce tratament si ce costuri.

Momentan, abia mi-am revenit cu digestia, desi nu pot manca orice si asta doar cu proteza pe care trebuie sa o pun in cerul gurii de fiecare daca cand mananc. In primele zile cand am ajuns acasa eram inca sub efectul medicamentelor de la Cluj, cand efectul acestora a trecut, a trebuit sa ma lupt cu durerea o zi, digestia vreo 2 zile, iar acum in ciuda puterilor mele ma resimt slabit, in primele zile desi imi doream sa ies, nu am reusit decat sa ma plimb decat 20 minute, m-a luat cu ameteli, azi am reusit sa merg 5km, incet, incet imi revin. Cu deschiderea gurii am inceput sa fac exercitii, insa nu vorbesc prea bine, sper sa ma ajute cei de la Kinetic Plus pe aceasta parte, sunt foarte deschisi in acest sens.

Multumesc pentru sprijinul vostru, accept cu drag toate sfaturile si vorbele voastre, din pacate nu este o forma obisnuita de cancer, iar multe din sfaturi nu se pot aplica in cazul meu, pentru donatii puteti folosi in continuare cu incredere conturile de mai jos.  Va imbratisez cu drag!

Cadar Robert-Daniel

  •  – Cont LEI – RO20RNCB0054105268050001 deschis la BCR Codlea, Brasov
  •  – Cont EUR – RO68RNCB0054105268050010 (Cod SWIFT: RNCBROBU) – deschis la BCR Codlea, Brasov
  •  – paypal : paypal.me/CadarRobert
  •  – online cu plata singulara sau lunara pe platforma online GoGetFunding

Category: Uncategorized
  • 0
  • 1088
Translate »